Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat, în ședința de marți, o adresă primită de la ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, potrivit căreia, pe 8 iulie, a intrat în vigoare Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind colaborarea în domeniul retransmiterii serviciilor de programe ale radiodifuzorilor publici, semnat la Chișinău, pe 31 martie 2014, și aprobat prin Hotărârea Guvernului numărul 505 din 18 iulie 2014, ca urmare a îndeplinirii de către ambele părți a procedurilor interne, necesare în acest sens.
Acordul prevede la articolul 3 (Retransmiterea) că, „pe bază de reciprocitate, părțile asigură că distribuitorii care retransmit servicii de programe prin rețele de comunicații electronice includ cu titlu gratuit în ofertele lor de servicii de programe ale radiodifuzorilor publici, așa cum sunt ele notificate autorităților de reglementare în domeniul programelor audiovizuale din statele părților și sub rezerva deținerii drepturilor de retransmisie a programelor difuzate pe teritoriile statelor ambelor părți”.
„În consecință, vă adresez rugămintea de a dispune măsurile necesare pentru implementarea, în conformitate cu articolul 82 din Legea audiovizualului, a prevederilor acordului menționat. Precizez că programul Moldova 1 beneficiază de statutul «must carry» în situația în care există un acord internațional care să prevadă obligativitatea retransmiterii acestuia, sub rezerva deținerii drepturilor de transmisie a programelor difuzate pe teritoriul României”, mai spune Titus Corlățean în adresa transmisă CNA.
Astfel, CNA a decis că, miercuri, pe site-ul Consiliului (cna.ro) va fi publicată lista „must-carry” actualizată, care va cuprinde și Moldova 1 între televiziunile obligatorii la retransmisie pentru toți cabliștii din România.
Potrivit Deciziei CNA numărul 72 din 2 februarie 2012, în termen de 30 de zile de la publicarea listei „must carry”, cabliștii au obligația să introducă în oferta lor serviciile de programe care îndeplinesc condițiile regimului „must carry”.
În prezent, în România, singura televiziune internațională care este retransmisă în mod obligatoriu de cabliști este TV5. În această situație, „acordul internațional” este reprezentat de Declarația celui de-al XI-lea Sommet al Francofoniei (București, 29 septembrie 2006). În decembrie 2007, a fost adusă o modificare la Legea audiovizualului, prin care cabliștii români au fost obligați să retransmită TV5.
În baza Acordului semnat între guvernele român și moldovean și operatorii de cablu din Republica Moldova trebuie să retransmită obligatoriu TVR.